Se spune ca oamenii sunt oameni in principiu pentru ca au constiinta.Adica au un cuvant pentru orice senzatie,cand ii doare stiu ca-i doare,se stiu cand sunt tristi,veseli sau emotionati,si mai ales..Se stiu cand sunt singuri.Oamenii sunt animalele care stiu sa planga si din alte motive decat cele fizice.Oamenii sunt cei care,in mod ciudat,transforma durerile sufletesti in dureri fizice.
Avem creier,care stie,printre altele,sa ne adapteze.
E fascinant cum functionam ca organisme..Fiecare are propriul lui corp,care functioneaza independent de toate celelalte(mai putin in pantecul mamei);dar la un moment dat toate functiile vitale ale unei persoane pot depinde de altcineva,un trup separat de al acelei persoane.
E foarte ciudat cum,noi,ca oameni,ne cream conditii ca sa functionam fizic de unii singuri,dar ajungem sa fim dependenti de altii.
Cum reusim sa transformam dependentele sufletesti in dependente fizice?
De ce,atunci cand ne e dor de cineva,nu e de-ajuns sa ne gandim la acel cineva si sa ne treaca,ci simtim nevoia sa-i vedem chipul?
Ce legatura are sentimentul de dor la nivel de gandire cu partea anatomica a persoanei la care ne gandim?
Daca aceste doua lucruri au asa o stransa legatura..Ce se-ntampla cu dorul pentru o persoana care moare?
Devine mai acut,sau dispare,pentru ca si persoana respectiva a disparut?
Din cate am vazut eu,se acutizeaza..
Din cate am vazut eu,simpla idee ca nu mai poti vedea pe cineva fara de care stii ca nu ti-e bine te face sa te rupi in mii de bucati,indiferent daca el sau ea a murit sau pur si simplu nu-ti mai e aproape.
Inseamna asta oare ca poti sa pierzi iremediabil pe cineva,chiar daca persoana respectiva e bine-sanatoasa?
Din cate am vazut eu,da.
Dar cand doare mai tare..Atunci cand stii ca obiectul afectiunii tale nu mai exista,sau cand nu-l mai poti avea,desi e acolo undeva?
Daca stau sa ma gandesc la toate astea,ajung la ideea ca noi de fapt suntem prinsi intr-un mare cliseu si ca viata nu e decat o serie de pierderi ..
Nu stiu inca daca ma incanta ideea.
"Constient" vorbind, ma pot obisnui.Si ma bazez pe creierul meu pentru asta.
miercuri, 24 septembrie 2008
luni, 22 septembrie 2008
Povesti de adormit copiii
Baiatul cunoaste fata,o invita la un suc,o invita la un film.Baiatul se-ndragosteste de fata,ii cere mana.Se casatoresc,traiesc fericiti pana la adanci batraneti.
Dar pe ea a intrebat-o cineva ce vrea cu adevarat?
Poate ea vrea baiat sa-i fure inima.
Baiatul cunoaste fata,o invita la un suc,o invita la film.Fata se-ndragosteste de baiat,el nu-i cere mana.O paraseste,ea sufera.
Pentru ca el vrea pe cineva care sa nu-l iubeasca.
Baiatul cunoaste fata,o invita la un suc,o invita la film.Baiatul se-ndragosteste nebuneste de fata,dar din pacate..Si ea se indragosteste nebuneste de el;
Baiatul insala fata,fata insala baiatul;amandoi sufera.
Pentru ca amandoi pot.
Baiatul cunoaste fata,o invita la suc,o invita la film.Baiatul nu se-ndragosteste de fata.Fata nu se-ndragosteste de baiat.Nu traiesc impreuna,nu se casatoresc impreuna,nu raman fericiti pana la adanci batraneti impreuna.
Nimeni nu iroseste cuvinte,sau lacrimi sau grimase.Nimeni NU PIERDE NIMIC.
Fara norisori roz,fara "a fost odata ca niciodata",fara intrigi stupide si jocuri inutile.
Fara final fericit;pur si simplu cu un final.
Fara zane;
Asta e povestea mea cu zane.
Dar pe ea a intrebat-o cineva ce vrea cu adevarat?
Poate ea vrea baiat sa-i fure inima.
Baiatul cunoaste fata,o invita la un suc,o invita la film.Fata se-ndragosteste de baiat,el nu-i cere mana.O paraseste,ea sufera.
Pentru ca el vrea pe cineva care sa nu-l iubeasca.
Baiatul cunoaste fata,o invita la un suc,o invita la film.Baiatul se-ndragosteste nebuneste de fata,dar din pacate..Si ea se indragosteste nebuneste de el;
Baiatul insala fata,fata insala baiatul;amandoi sufera.
Pentru ca amandoi pot.
Baiatul cunoaste fata,o invita la suc,o invita la film.Baiatul nu se-ndragosteste de fata.Fata nu se-ndragosteste de baiat.Nu traiesc impreuna,nu se casatoresc impreuna,nu raman fericiti pana la adanci batraneti impreuna.
Nimeni nu iroseste cuvinte,sau lacrimi sau grimase.Nimeni NU PIERDE NIMIC.
Fara norisori roz,fara "a fost odata ca niciodata",fara intrigi stupide si jocuri inutile.
Fara final fericit;pur si simplu cu un final.
Fara zane;
Asta e povestea mea cu zane.
vineri, 19 septembrie 2008
Take a bow
Imi dau palaria jos de pe cap,ma-nclin si arunc o ultima privire catre publicul extaziat ce nu inceteaza in ovatiuni,in aplauze..Fetele lor imi par sincere si expresiile lor imi onoreaza prestatia din seara asta.Stiu c-am fost minunat.
Le intorc spatele plin de profesionalism si ma retrag catre spatele cortinei,catre culise,catre cabina mea de schimb.Femeia de serviciu ma felicita cand intru si-mi arata tigarile in coltul mesei.Ma roaga,daca pot,sa nu mai fumez inauntru,zice ca e bolnava cu plamanii si pufaitul meu ii face rau..Ma rog.Imi aprind tigara si merg cu ea in mana spre iesirea din teatru.Aici imi vad spectatorii impresionati urcandu-se in masinile lor minimaliste si elegante,pornind probabil catre casele lor,sau poate spre selectele restaurante din oras.Trec pe langa toata multimea asta si pe langa forfotele ei si pornesc usor spre apartamentul ei..Stiu ca acolo va fi cineva care ma asteapta,dincolo de scena,dincolo de culise.In drumul ei trec prin stradute inguste,iluminate slab de stalpii vechi,pe langa blocuri adormite,pe langa carciumi zgomotoase pline de petrecareti pestriti si pe langa vechiul parc din centrul orasului,care acum e transformat in mall cu cinematograf si magaine de haine.Ignor linistea crunta care ma inconjoara si frigul care ma gadila pe la urechi,gandindu-ma ca are sa ma incalzeasca ea cu glasul ei dulce si cu o cafea fierbinte,servita la impecabil.
Deja am ajuns pe la jumatea drumului,si incep sa ma entuziasmez din ce in ce mai tare..Doamne cat imi lipseste s-o vad!Cat de dor mi-a fost de ea..de mainile ei,de privirea ei galesa si de rasul ei ironic..
Toate locurile prin care am trecut azi mi-au amintit de ea,de plimbarile noastre lungi ..de iesirile noastre cu prietenii la terasa si de certurile noastre naive si aprigi de la inceputul relatiei noastre.
Abia astept s-ajung la ea sa-i spun de succesul pe care l-am avut in seara asta.Stie cat m-am chinuit pentru rolul asta..Mai am putin si ajung.Deja ii vad blocul,inca doi metri si pot sa-i vad apartamentul ..Vad lumina la fereastra din dormitor.Sigur sta treaza,asteptandu-ma.Ma apropii din ce in ce mai mult,ma emotionez groaznic si ma gandesc cata lipsa de consideratie din partea mea,nici macar o floare sa nu-i aduc..Dupa atata timp;mai fac doi pasi si vad lumina din dormitor stingandu-se.
Am ajung in fata scarii,dar ma simt ciudat,am un sentiment ce seamana cu o premonitie .Imi apasa pieptul si aproape ca nu pot respira..Probabil am doar emotii..Oare ce sa-i spun prima data cand o vad?Oare si ea e la fel de nelinistita sa ma vada?Da,pariez ca si ea are emotii,la fel ca mine..Dar sa-mi fac curaj.Imi aprind o tigara,poate imi calmez nelinistea asta ce deja a inceput sa ma ameteasca..
Doamne,cate emotii..
Privesc atent care intrarea in scara blocului unde mi-au atras atentia doua voci..Una de femeie si alta de barbat.Aproape ca aud ce isi spun unul altuia...Da,aud vorbe dulci,de alint.Ce fericiti sunt si ei,si ce fericiti vom fi si noi,iubito..
Le vad umbrele cum ii preceda in a cobori scarile si ridicandu-ma in picioare sa-mi trag sufletul,o vad pe Ea...O frumusete covarsitoare,o uimire totala se asaza din senin pe chipul ei vazandu-ma,iar eu..eu raman mut,si orb si surd.Corpu-mi o ia razna,incep sa tremur,sa plang..O vad pe ea deasupra trupului meu plangand uimita si pe barbatul de langa ea spunand.."Il cunosti,iubito?"
Patrund din nou pe strazile intunecoase ,din nou spre centrul orasului,din nou spre teatru.
Corpul mi-e secat de orice senzatie,nu-mi mai e frica de intuneric,nici de liniste,nu ma deranjeaza prezenta oamenilor pe strada care trec neatenti pe langa mine.Ei nu ma vad,caci pentru ei nu mai exist,iar lumea lor pentru mine,la fel..
Imi dau seama spre dimineata,cand nu mai pot simti mirosul de roua, ca asta a fost ultimul meu act.Actul Suprem.
Le intorc spatele plin de profesionalism si ma retrag catre spatele cortinei,catre culise,catre cabina mea de schimb.Femeia de serviciu ma felicita cand intru si-mi arata tigarile in coltul mesei.Ma roaga,daca pot,sa nu mai fumez inauntru,zice ca e bolnava cu plamanii si pufaitul meu ii face rau..Ma rog.Imi aprind tigara si merg cu ea in mana spre iesirea din teatru.Aici imi vad spectatorii impresionati urcandu-se in masinile lor minimaliste si elegante,pornind probabil catre casele lor,sau poate spre selectele restaurante din oras.Trec pe langa toata multimea asta si pe langa forfotele ei si pornesc usor spre apartamentul ei..Stiu ca acolo va fi cineva care ma asteapta,dincolo de scena,dincolo de culise.In drumul ei trec prin stradute inguste,iluminate slab de stalpii vechi,pe langa blocuri adormite,pe langa carciumi zgomotoase pline de petrecareti pestriti si pe langa vechiul parc din centrul orasului,care acum e transformat in mall cu cinematograf si magaine de haine.Ignor linistea crunta care ma inconjoara si frigul care ma gadila pe la urechi,gandindu-ma ca are sa ma incalzeasca ea cu glasul ei dulce si cu o cafea fierbinte,servita la impecabil.
Deja am ajuns pe la jumatea drumului,si incep sa ma entuziasmez din ce in ce mai tare..Doamne cat imi lipseste s-o vad!Cat de dor mi-a fost de ea..de mainile ei,de privirea ei galesa si de rasul ei ironic..
Toate locurile prin care am trecut azi mi-au amintit de ea,de plimbarile noastre lungi ..de iesirile noastre cu prietenii la terasa si de certurile noastre naive si aprigi de la inceputul relatiei noastre.
Abia astept s-ajung la ea sa-i spun de succesul pe care l-am avut in seara asta.Stie cat m-am chinuit pentru rolul asta..Mai am putin si ajung.Deja ii vad blocul,inca doi metri si pot sa-i vad apartamentul ..Vad lumina la fereastra din dormitor.Sigur sta treaza,asteptandu-ma.Ma apropii din ce in ce mai mult,ma emotionez groaznic si ma gandesc cata lipsa de consideratie din partea mea,nici macar o floare sa nu-i aduc..Dupa atata timp;mai fac doi pasi si vad lumina din dormitor stingandu-se.
Am ajung in fata scarii,dar ma simt ciudat,am un sentiment ce seamana cu o premonitie .Imi apasa pieptul si aproape ca nu pot respira..Probabil am doar emotii..Oare ce sa-i spun prima data cand o vad?Oare si ea e la fel de nelinistita sa ma vada?Da,pariez ca si ea are emotii,la fel ca mine..Dar sa-mi fac curaj.Imi aprind o tigara,poate imi calmez nelinistea asta ce deja a inceput sa ma ameteasca..
Doamne,cate emotii..
Privesc atent care intrarea in scara blocului unde mi-au atras atentia doua voci..Una de femeie si alta de barbat.Aproape ca aud ce isi spun unul altuia...Da,aud vorbe dulci,de alint.Ce fericiti sunt si ei,si ce fericiti vom fi si noi,iubito..
Le vad umbrele cum ii preceda in a cobori scarile si ridicandu-ma in picioare sa-mi trag sufletul,o vad pe Ea...O frumusete covarsitoare,o uimire totala se asaza din senin pe chipul ei vazandu-ma,iar eu..eu raman mut,si orb si surd.Corpu-mi o ia razna,incep sa tremur,sa plang..O vad pe ea deasupra trupului meu plangand uimita si pe barbatul de langa ea spunand.."Il cunosti,iubito?"
Patrund din nou pe strazile intunecoase ,din nou spre centrul orasului,din nou spre teatru.
Corpul mi-e secat de orice senzatie,nu-mi mai e frica de intuneric,nici de liniste,nu ma deranjeaza prezenta oamenilor pe strada care trec neatenti pe langa mine.Ei nu ma vad,caci pentru ei nu mai exist,iar lumea lor pentru mine,la fel..
Imi dau seama spre dimineata,cand nu mai pot simti mirosul de roua, ca asta a fost ultimul meu act.Actul Suprem.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)