Baiguieli la 6 dimineata

E 6 dimineata.
Asta e ora la care azi imi incep ziua.
Deja mi-am baut cafeaua,mi-am facut revigorarea,am deschis calculatorul si acum astept.
Poate nu o fac in cel mai creativ mod,dar acum simt nevoia sa scriu ceva.
Ma tot cert de ceva vreme cu un gand.Am incercat de multe ori sa ajung la cauza tuturor problemelor mele si cred ca am facut oarecum progrese.Mi-am dat seama ca de cand ma stiu eu si pana acum am incercat sa fug de senzatia de singuratate.
Da,poate e un soc,dar nu suport sa fiu singura.Nici macar singura in casa.Nu stiu de ce,nu am avut parte de vreo copilarie disfunctionala,am avut o familie destul de ok,dar in fine.Unii oameni sunt predestinati sa aiba anumite probleme,indiferent de mediul in care traiesc.Mi-am dat seama ca Dumnezeu nu ne face niciun destin inainte sa ne trimita pe lume,el pur si simplu ne da la nastere un bagaj de probleme cu care trebuie sa ne descurcam pe parcursul vietii.Asa isi da El probabil seama cine merita raiul si cine nu.Cat despre iad..Ma gandesc ca e locul ala din mintea fiecaruia de unde apar toate problemele astea.
Mi-am dat seama ca pana la urma Dumnezeu ne-a dat creierul ca un fel de test..Sa vada daca ne descurcam zilnic cu el.
Nu stiu daca e cea mai buna interpretare a nemuririi sufletului ,a raiului si a iadului si toate chestiile de genul asta,dar asta e varianta cea mai logica pentru mine.Altfel nu reusesc sa inteleg de ce unii oameni au numai un gen de probleme tot timpul,pe cand altii par ca n-au deloc,sau in orice caz,se confrunta cu dileme mult mai putin complicate.Sunt sigura ca toata lumea a avut impresia cel putin o data in viata ca are anumite intrebari pe care altii nici macar nu se gandesc sa si le puna.
Si asta nici macar nu e partea cea mai proasta.Problema in toata problema asta cu problemele este ca,fiind singur in toata chinuiala asta,tot tingur trebuie sa te straduiesti sa iesi.Nimeni nu poate,oricat de mult ar incerca,sa se puna in locul tau,cu atat mai putin sa-ti dea vreun sfat cat de cat util.O chestie practica.Ceva ce sa faci,o incantatie,un cantecel,ceva sa te scoata din cacat.
Poate nu reusesc sa ma exprim destul de clar,asta pentru ca nu ma simt foarte coerenta la ora asta,desi ar trebui sa fiu.
Poate ca de fapt toti suntem singuri pe lumea asta,doar ca nu toti suferim de aceeasi boala.
Pentru mine cel putin,e foarte ciudat sa fiu in pielea mea.Sa ma gandesc tot timpul ca as putea pierde pe cineva drag ma sperie.
Oare mai sunt oameni ca si mine care au o boala de genul asta?
Sunt oare oameni carora le e frica de prea multa lume in viata lor,de exemplu?
Daca sunt,mi-ar placea sa-i cunosc.
Si mi-ar placea si mai mult sa cunosc oameni fara frica.Nu de ce li se poate intampla,dar de ei insisi.Mi-ar placea sa stiu pe cineva care se cunoaste atat de bine incat sa poata sa-si rezolve problemele anticipandu-le.
Pariez ca ar fi o chestie foarte interesanta.

forever young

E dimineata si-mi place.Imi place,ca oricat de suparata sau obosita m-as fi culcat,somnul si-a facut treaba si m-a facut sa uit de tot.Sau ma rog,aproape tot.Oricum ar fi,restul depinde de mine.
Pe ideea asta,si pe faptul ca de ce mi-e frica tot nu scap,m-am hotarat sa iau atitudine.N-am mai facut asta de mult.
Deci da,o sa iau atitudine.O sa ma intorc cu spatele la orice gand care m-ar putea supara,stresa sau mi-ar putea strica bunadispozitie.
Si m-am gandit si la o chestie pe care-as putea s-o trag de par azi ca sa scot ceva interesant,daca tot am inceput sa postez:tineretea.
Unul din lucrurile care-mi plac la mine in clipa asta e ca sunt tanara.Corpul imi functioneaza,mintea nu prea,si ador chestia asta.Ma simt atotputernica si nimic n-ar putea strica sentimentul asta chiar daca nu e deloc real.Nimic din ce nu e real nu poate fi stricat,oricum.
Pot sa umblu pe unde vreau,n-am nevoie de bani ,sau cel putin asa imi place sa cred,pot sa-mi fac orice fel de prieteni vreau,pot sa ascult ce muzica vreau si sa dansez cum vreau pe ea.
Pot sa fiu ce vreau eu sa fiu,cand vreau eu,si cu cine vreau.
Pot sa-mi fac planuri doar de dragul de-a mi le face,doar asa ca sa treaca timpul in timp ce imi amintesc ce vise aveam cand eram mica,si nu tanara.
Ma gandesc ce fel de adult o sa fiu,daca o sa fiu,si ma gandesc uneori ca asa as vrea sa ma duc.Tanara si fraiera,increzatoare in viitor si felul cum sper sa fie pentru mine si persoanele pe care le iubesc.Mi-ar placea sa raman asa pentru totdeauna,mi-ar placea sa mor inainte sa devin batrana si plictisitoare,mi-ar placea sa se termine tot inainte sa mi se scurga toata viata din ochi..Mi-ar placea muzica sa fie buna pentru totdeauna,oamenii sa fie mereu frumosi si viata sa-mi dea tot ce are ea mai bun pana la sfarsit.
Nu vreau sa par nebuna,stiu ca n-am puterea sa raman pentru totdeauna tanara,si nici nu e vorba de frica de maturizare sau ceva..Pur si simplu imi place sentimentul asta ca toata lumea e a mea si ca sunt nemuritoare.
Imi place ca sunt vie.