Am ajuns si pana aici.
Sunt la un popas.In fata mea orizontul dispare incet,incet,semn ca mai am putin si il ajung din urma.Vad deja cum se naste si-mi creste viitorul,sub forma unor creste si vai,le vad scaldate intr-o lumina sangerie,ca de apus,cu susurul timid al unui parau verde-albastrui facandu-si loc printre pietre ,facandu-se auzit pana aici,in prezent.Stand aici,cu spatele la trecut,ma cuprinde o adiere fina,parfumata si oarecum obraznica.Ma inveleste curios in aroma ei si se coloreaza odata cu gandurile mele.Un curcubeu de intrebari,temeri,amintiri, si prea putine raspunsuri.Imi croieste,aroma asta,o rochie vie ,frumoasa si vaporoasa cu care imi imbraca sufletul ,atat de gol pana acum.As fi vrut sa-l fi putut imbraca singura,dar nu am gasit niciodata nimic sa i se potriveasca.
Ma cuibaresc sub un copac,aici,la popasul asta,si privesc inspre cer,unde apusul deja isi ia la revedere.Cu un "ne vedem maine" fugar,dispare la fel de rosu cum a venit,lasandu-ma singura,in fata unui cer pustiu si negru.Sclipiri mici de lumina i-au luat locul,sunt mii si mii acum si cred ca alearga atat de disparat pe cer incercand sa caute lumina dintre ele,pentru ca si ele sunt oarbe,la fel ca ochii care le privesc.
In jurul meu nimic nu mai fosneste.Nimic nu mai bazaie,nimic nu mai canta.
In linistea asta trebuie eu sa astept apusul de maine?
Stau aici de multa vreme.
Aici,sub copacul meu.Stau si privesc in clipele de trezie catre orizont.Imi privesc viitorul licarind in lumina apusului.Ii desenez crestele din ce in ce mai inalte cu degetele,il prind in causul palmei ,sau il acopar cu mainile.Asta e jocul meu.
Asta e prezentul meu.
Cu spatele la trecut,pe un drum uitat,singura,oarba si surda astept in fiecare zi.
Astept ziua cand am sa pot porni catre viitorul meu.
