Nu,n-am murit in ultimul timp.N-am mai postat nimic pentru ca ,sincer,nu prea m-am mai simtit in stare.Adica "in stare".Ideile-mi vin,dar n-au rabdare sa ramana,din pacate.
M-am hotarat sa nu mai inventez stari si imagini,sau sa scriu despre propriile sentimente,pentru ca nu mi se pare productiv.Am fost in ultimul timp doar un observator;i-am vazut pe ceilalti cum si-au trait vietile(relativ),stand pe locul din spate si zambind,multumita ca unele dintre lucrurile pe care ei le traiau la momentul ala imi erau cunoscute.E dragut cum propria experienta decide la un moment dat sa-si spuna cuvantul si te trezesti ca vezi in jurul tau oameni care acum traiesc si simt lucruri pe care tu le-ai simtit cu aceeasi intensitate si din aceleasi motive "Atunci".
Personal imi place sa retraiesc momente din trecut prin intermediul celor mai putin "copti" decat mine.Imi place,pentru ca vad ca nimeni nu-i special prin ceea ce simte,ci prin cum stie sa-si traiasca sentimentele;imi place,pentru ca,din sadism,pot sa privesc fara sa dau sfaturi(care oricum n-ar fi luate in seama);imi place pentru ca desi intineresc pe masura ce invat,ma simt mai batrana decat ei.
Ador sa ma pun in locul celorlalti in diferite situatii si sa compar starile lor de spirit cu ale mele;sa mai arunc cate-un "da,stiu cum e" din cand in cand stiind ca si mie mi-a fost de ajutor cand l-am auzit..
Nu stiu cum priviti voi situatia,dar mie cliseele astea imi plac.Ma amuza.Gandul ca suntem cu totii niste copii mici si ignoranti ma face sa ma simt bine..Imi dau seama ca a fi matur e totuna cu a sti sa te sincronizezi,pentru ca de cele mai multe ori,fiecare lucru se intampla la timpul lui,si a incerca sa-ti grabesti evolutia(nu cea intelectuala) e inutil.
N-am scris toate astea pentru ca zbucium de intelepciune sau altceva,le-am scris pentru ca metaforele si sarcasmul copilaresc s-au cam pierdut.
M-am schimbat.
