Fum amar

Constat pe zi ce trece ca mi-e din ce in ce mai greu sa ma integrez in orasul meu.
Pana acum am incercat asa:subiectivismul,obiectivismul,cu toata detasarea pe care o presupune si cam atat.Am reusit in principiu sa ma DEZ-integrez mai mult,oricat de ciudat ar suna asta.
Imi dau seama acum ca sunt imprastiata in mii de bucati nu din cauza ca nu am facut ce trebuia,dar din cauza ca am facut-o de-andoaselea.Am incercat sa-i inteleg pe ceilalti fara sa ma raportez la mine,pentru ca desi nu stiam,inca nu ma cunosteam destul de bine,si asta a insemnat sa indur multe amagiri si dezamagiri de-a lungul timpului.M-am gandit ca eu sunt reflectia generatiei mele in oglinda,ceea ce n-a facut decat sa ma depersonalizeze incetul cu incetul.Oamenii din jurul meu m-au influentat pe mine,si nu invers,cel putin in majoritatea timpului,si pot sa spun ca in proportie de 90 la suta defectele mele nu sunt nici macar ale mele,ci imprumutate si distorsionate in functie de situatiile in care am fost pusa.Mi-am dat seama ca ,in orasul meu cel putin,ceva lipseste ,ceva esential,mic dar important in ceea ce priveste mentalitatea in general.
Aici toti suntem dornici de schimbare,dar doar atata timp cat ea ne convine si o intelegem intr-o oarecare masura.
Aici cu totii vrem sa cunoastem cat mai multa lume,dar atunci cand altii vor sa ne cunoasca pe noi suntem surprinzator de rezervati,daca nu chiar ipocriti.Nu de multe ori mi s-a intamplat sa spun o minciuna despre un subiect total neimportant si irelevant doar de dragul de-a face pe plac interlocutorului,ca mai apoi sa-mi rezerv placerea de a-l critica pentru parerile lui,bineinteles in intimitatea cercului meu de prieteni.Normal ca si eu de multe ori am fost in ipostaza "interlocutorului",asta fiind si motivul care m-a determinat sa renunt la idealismul subiectivismului,nu de alta dar ajunsesem sa nu ma mai suport nici pe mine.
Am trecut apoi la obiectivism.Am incercat usurel sa ma detasez de restul luumii,sa incerc sa ma cunosc cate putin si am tratat colectivul ca pe un proiect personal la psihologie sau ceva.
Am stat deoparte,si m-am uitat pur si simplu la comportamentul celor din jurul meu,le-am studiat reactiile si raspunsurile la diferitele reactii ale celolralti.A fost destul de interesant,asta pana cand mi s-a facut oarecum scarba.La propriu.
Nu de ei,ci de mine.De fapt ,mint,de ei.Mi-am dat seama in destul de scurt timp ca tot anturajul meu se invartea in jurul a catorva idei foarte simple.Muzica,bineinteles,mierea care tine mustele pe aceeasi banda,obiceiurile sa zic cel putin extreme si normal,parerile generalizate.Nu-mi place de aia= Nu ne place de aia,cam asa ceva.Clar,daca aveai alta parere situatia se schimba in Nu-mi mai place de tine=Nu ne mai place de tine,un exemplu de solidaritate daca stau bine sa ma gandesc.Ceva bun in sfarsit.Pacat ca nu si productiv.
Discutiile ,care erau aceleasi sau ajungeau in acelasi punct,indiferent de la ce porneau;Indr-adevar nu erau niciodata plictisitoare,asta datorita ingeniozitatii cu care noi galatenii suntem inzestrati sa vorbim despre nimic dar sa parem ca vorbim despre ceva de fapt.Ne plac chestiile profunde si chiar le intelegem,ne place sa credem ca suntem altfel decat suntem de fapt,numai ca ramanem la a fi aceiasi pentru ca e greu sa schimbam raul in bine.Ne place foarte tare sa fim rai cu intentii bune.
Asta in general.
In particular,e mai greu.
Zic asta pentru ca aici sunt de analizat traume,dureri si angoase atat de personale si generale totodata,incat oricine incearca sa ajute in vreun fel la rezolvarea lor nu face decat sa le imprumute,si spun asta din experienta proprie.
Majoritatea ne-am nascut in familii daca nu model,cel putin decente din aproape toate punctele de vedere,numai ca pe parcurs ceva s-a stricat.Fiecare din noi ne-am abatut intr-un fel de la drumul pe care trebuia s-o luam.Si ne-am abatut atat de tare incat acum drumul acela nu mai e decat un punct in departare.
Cred ca orasul asta e pe cat de urat pe atat de interesant,in ce priveste mentalitatea noastra,a celor tineri.Am reusit sa ne adunam probleme pe care nici nu stiam ca le avem in adevarate traume,care pe zi ce trece se adancesc devenind din ce in ce mai greu de patruns,imposibil de rezolvat.Suntem inadaptabili si in acelasi timp adaptati perfect oricarui tip de mediu.Suntem atat de antisociali incat placem tuturor,si sincer mi-e cam frica de asta.
Ma gandesc ca ar fi o idee proasta sa ne hibridizam.Lumea asa cum o stim s-ar termina.