Se spune ca oamenii sunt oameni in principiu pentru ca au constiinta.Adica au un cuvant pentru orice senzatie,cand ii doare stiu ca-i doare,se stiu cand sunt tristi,veseli sau emotionati,si mai ales..Se stiu cand sunt singuri.Oamenii sunt animalele care stiu sa planga si din alte motive decat cele fizice.Oamenii sunt cei care,in mod ciudat,transforma durerile sufletesti in dureri fizice.
Avem creier,care stie,printre altele,sa ne adapteze.
E fascinant cum functionam ca organisme..Fiecare are propriul lui corp,care functioneaza independent de toate celelalte(mai putin in pantecul mamei);dar la un moment dat toate functiile vitale ale unei persoane pot depinde de altcineva,un trup separat de al acelei persoane.
E foarte ciudat cum,noi,ca oameni,ne cream conditii ca sa functionam fizic de unii singuri,dar ajungem sa fim dependenti de altii.
Cum reusim sa transformam dependentele sufletesti in dependente fizice?
De ce,atunci cand ne e dor de cineva,nu e de-ajuns sa ne gandim la acel cineva si sa ne treaca,ci simtim nevoia sa-i vedem chipul?
Ce legatura are sentimentul de dor la nivel de gandire cu partea anatomica a persoanei la care ne gandim?
Daca aceste doua lucruri au asa o stransa legatura..Ce se-ntampla cu dorul pentru o persoana care moare?
Devine mai acut,sau dispare,pentru ca si persoana respectiva a disparut?
Din cate am vazut eu,se acutizeaza..
Din cate am vazut eu,simpla idee ca nu mai poti vedea pe cineva fara de care stii ca nu ti-e bine te face sa te rupi in mii de bucati,indiferent daca el sau ea a murit sau pur si simplu nu-ti mai e aproape.
Inseamna asta oare ca poti sa pierzi iremediabil pe cineva,chiar daca persoana respectiva e bine-sanatoasa?
Din cate am vazut eu,da.
Dar cand doare mai tare..Atunci cand stii ca obiectul afectiunii tale nu mai exista,sau cand nu-l mai poti avea,desi e acolo undeva?
Daca stau sa ma gandesc la toate astea,ajung la ideea ca noi de fapt suntem prinsi intr-un mare cliseu si ca viata nu e decat o serie de pierderi ..
Nu stiu inca daca ma incanta ideea.
"Constient" vorbind, ma pot obisnui.Si ma bazez pe creierul meu pentru asta.
Un comentariu:
Shinda to the rescue: Ca orice dependenta: inati doare oribil apoi cu timpul se usureaza, daca e tru love, nu dispare niciodata - mai ales daca acea persoana a murit.
Daca exista undeva atunci (pp ca il iubesti si ii vrei binele) te impaci cu ideea ca lui ii este bine si astfel iti alini durerea.
Let the time do what he does best - kill everything.
Trimiteți un comentariu