Noiembrie

…In sfarsit culoarea se prinde de peisajul asta.A disparut monotonia agasanta a verii,anotimp nefolositor si anost..
In sfarsit ochii mei vad si alte nuante.Se plimba toate,rasar dinspre asfintitul care a luat viata sugrumand plictisitoarea lumina,cerul senin de toate zilele.
In sfarsit oasele mele au inceput sa tremure .Hainele au inceput sa ma acopere cu adevarat,am inceput sa-mi combin starile de spirit in jurul gatului,in jurul sanilor si al taliei,al coapselor si al genunchilor si al gleznelor si talpilor.Am inceput in sfarsit sa seman cu mine,cea care n-am incetat niciodata sa fiu.
In sfarsit corpul meu a inceput sa simta.S-a dus cu amorteala carbonizanta a soarelui verii,frigul ma resusciteaza.Ma face sa respir.Ma face sa tremur.Ma face sa ma grabesc,ma face mai atenta,mai vivace,mai constanta.Ma face sa traiesc.
In sfarsit simt si alte mirosuri.Cel inconfundabil al vantului care bate lenes dinspre apus,incarcat de mici zvacniri de ploaie si praf stins.Cel al pamantului,fericit si umed.Cel al aerului,gol si usor de inhalat.Cel al frunzelor ofilite,preferatul meu.
In sfarsit aud si alte sunete.Ale pasarilor care zboara grabite pe deasupra orasului suprasaturat de beton si lemn,si fum si tabla.Aud zgomotul iernii apropiindu-se,aud freamatul copacilor care-si lovesc crengile una de cealalta,parca aplaudand o scena reusita de teatru.Aud o liniste vaga,o ascult,ii inteleg vajaitul si scartaitul,si toata simfonia.

Respir aerul meu preferat.Abunda de mirosuri,si sunete,si aduce cu el imagini si ganduri dintre cele mai coapte.Ma bucur de el cu toata fiinta mea,il las sa patrunda peste tot in corpul meu,sa-l dezmorteasca,sa-l inroseasca,sa-l caleasca.

Ascult muzica mea preferata.Muzica dulce a timpului care trece din ce in ce mai repede,muzica fada ,frematanda a linistii.

Traiesc anotimpul meu preferat.Ii simt clocotirile si zvacnirile nelinistite si temperamentale,ii ascult geamatul si ii vad silueta galben rosiatica.Il inteleg in pasiunea lui,in chinurile lui reci,in zgomotul lui infundat.
Ii prind in piept emotiile si il primesc in mintea mea ca pe un vechi prieten.Imi intra in camera prin fereastra si il astern langa mine pe pat.Anotimpul meu,toamna,ma ridica,imi picteaza pe tavan nemurirea sa,ma alearga prin amintiri trecute si viitoare,prin sperante si vise si planuri . Ma asculta ,ma aproba,tace.Imi canta cand e bine dispusa si imi recita stari de suflet.
Ma face sa tresar,imi picura pe limba arome reci si amare,care imi curata organele si sangele si toate celulele.Imi arata si ma priveste drept in ochi,ma hipnotizeaza cu toate izbucnirile ei pline ochi de viata .
Ma naste si ma omoara in acelasi timp,ma improspateaza cu vantul vantul ei ofilit.
Ma plimba printre culorile ei ,toate vii,toate de aceleasi nuante.
Ma transcede.
Visez cu ea ,de toate,vazute si nevazute,imi citeste din carti nescrise si-mi prooroceste imagini disparate din existenta mea,si a lor.
Imi spune ca i-a fost dor de mine si ma imbratiseaza vag,ma inconjoara cu timp si franturi de vazduh,ma coloreaza in rosu si imi accelereaza bataile inimii,ma ridica de la pamant si zboara cu mine-n brate peste toate amintirile mele,mi le-arata,asemeni unui inger pazitor,imi explica veghea ei neobosita asupra mea .Ma boscorodeste asemeni unei mame ingrijorate,ma saruta cu adierea ei rece si acuta si ma roteste ca pe un titirez ,dincolo de timp,acolo unde m-am nascut.Unde e locul meu.Unde timpul sta pe loc cand vreau eu,trece cand vreau eu,si se da peste cap de cate ori vreau eu.
Toamna ma prinde de maini si ma arunca in pantecul ei rosu ,ma naste din nou,ma face sa rad,ma face fericita.

Ma las prada sentimentului comod de liniste si uit tot,dar in acelasi timp nu uit nimic.