Pe tine ce te misca?

BASMELE.
Povestile care incep cu “A fost odata..” si se termina cu “Pana la adanci batraneti”..Povestile care daca nu ar incepe si nu s-ar termina asa nu s-ar mai numi basme,in care printesele devin printese doar atunci cand piciorul le incape intr-un pantof ,in care cenusaresele incep sa traiasca doar dupa ce au murit deja ,in care surorile hade ,care merg pe interes mor sau sunt date gratios la o parte,ca sa faca loc zanelor.
Basmele,povestile cu inceput incert si final la fel de incert,dar fericit in felul lui,in mod ironic scrise de barbati-scriitori,dar in care cred doar femeile…Care in mod inevitabil fac realitatea sa para un joc,un fel de asteptare cronica ce se termina intr-o stare inerta de trezie ciudata.
De ce alternativa la o viata de basm este doar una de cosmar?De ce,daca atunci cand lucrurile minunate nu vin de la sine,daca atunci cand pantoful de clestar nu ti se potriveste,imediat speranta se transforma in regret?
De ce adevarul este atat de greu de suportat,incat avem nevoie sa credem in povesti ca se mergem mai departe?
Realitatea este ca tocmai cosmarurile sunt cele care ,mai devreme sau mai tarziu,se adeveresc.
REALITATEA.
Este ca dincolo de tot ce am vrea sa traim se ascunde inevitabilul, si clipele de cosmar pot incepe dintr-o secunda in alta.Realitatea este ca orice lucru bun se sfarseste prost,pentru ca Realitatea este ca suntem toti oameni.Si pentru ca suntem oameni,natura nu ne-a inzestrat cu acel curaj supranatural care ne-ar face sa alergam pana la capatul pamantului san e luptam cu dragoni si zmei pentru persoana iubita.
Realitatea este ca toti dam inapoi in fata unei situatii de cosmar,si ca niciunul dintre noi n-a trecut peste vreo dezamagire gandindu-se ca “pana la urma o sa traiesc fericit pana la adanci batraneti”.Asta pentru ca suntem din carne si oase,si dincolo de dorinta candida de a fi fericiti,exista dorinta avida de a ne razbuna.
Da,atunci cand suntem calcati in picioare,nu ne gandim sa mergem mai departe si sa asteptam retrubutia divina,intorcand si celalalt obraz.Ne gandim cum sa-l facem p-ala care ne-a calcat in picioare.Si credem in instincul asta,pentru el am fi in stare sa mergem pana la capatul pamantului sis a ne luptam cu zmei si dragoni,pentru ca e singurul lucru care ne ajuta sa mergem mai departe.
Fericirea nu se naste din vreo stare pura de eter,se naste din noxe.Din fumul inecacios al unui gand deloc eteric,gand pentru care renuntam la bunavointa si la privilegiul de a crede in ceilalti.Pentru gandul asta mergem mai departe si cu el ramanem singuri in final.
Nimeni nu se schimba pur si simplu,nimeni nu-si compromite caracterul si dorinta de supravietuire sperand ca ajungand slab si fara aparare o sa apara cineva care sa-l ridice de jos si sa-l stearga de praf.Nimeni nu cedeaza,in speranta ca va fi adus la simtire de un sarut inocent,si nimeni nu se multumeste cu un pantof de clestar,la fel ca-n basme..Noi vrem coroana.Aia care lasa dare orbitoare de lumina in urma noastra,care-I face pe ceilalti sa stranga din dinti la gandul fericirii noastre.
E ceea ne face sa mergem mai departe,sa continuam mult dupa ce am spus “Nu mai pot”.
VISELE.
Ele sunt starile care niciodata nu pot deveni realitate,pentru ca cer putere de sacrificiu.