Viata e minunata

Am ajuns sa stau in fata calculatorului,cu mainile pe tastatura,nestiind ce sa scriu,dar cu o mie de ganduri in cap.Nu stiu de unde sa incep,nu am multe de povestit,dar am multe de zis.Constat acum,pentru prima oara,ca inspiratia nu te ajuta la nimic atunci cand vrei sa creezi vreo ceva ,dimpotriva,are prostul obicei sa apara in momentele cele mai lenese.N-am sa folosesc asta pe post de scuza,evident,decat in momentul in care o sa simtiti voi nevoia sa faceti asta.
N-am sa ma folosesc de cuvinte ca sa va transmit vreo stare,nu pentru ca nu as avea nimic de transmis,ci pentru ca momentele de visare mi-au devenit atat de apropiate,incat nu mi se mai par atat de speciale cand apar.Atat de des mi se intampla sa ma pierd in clipele astea,incat nu mai fac diferenta intre ele si realitate.Prea rar contemplez la lucrurile pe care deja le am,sau deja le-am facut,sunt prea ocupata sa ma gandesc la ce as vrea sa am sau ce as vrea sa fac.Nu sunt visuri marete,sau dorinte extraordinare,dimpotriva,visez la stari pe care le-am avut si imi doresc sa le incerc din nou.Mi-am dat seama ca unele senzatii sau emotii sunt facute sa apara o singura data in viata,atunci cand le ai pentru prima data.In rest,sunt doar stari hibride,care apar atunci cand te emotionezi cu gandul la trecut.Imi petrec majoritatea timpului urmarind starile astea,gandindu-ma cum sa fac sa le traiesc din nou.E destul de greu,avand in vedere ca persoanele responsabile de ele traiesc acum in trecut,indiferent daca mai sunt in viata mea sau nu.Tot ce am simtit pana acum s-a intamplat deja,poate si de-aici senzatia de neimplinire; poate din cauza asta am impresia ca n-am trait destul,pentru ca n-am stiut sa apreciez.Partea proasta e ca inca mai fac asta.Inca mai visez,lasand la o parte prezentul,si n-am scuza pentru asta.Mi-as dori sa pot sa apreciez valoarea unei stari la momentul in care se infiripa,dar sunt atat de dornica s-o traiesc pana la capat,incat ajung sa-i stric cumva farmecul.Mi-as dori sa simt intensitatea fiecarei clipe,indiferent ce stare imi provoaca,dar e greu sa faci asta,atunci cand totul se amesteca..Dragostea cu regretul,dorinta cu infranarea,uitarea cu anticiparea.E greu sa incepi ceva nou atunci cand inca simti ca ai lasat neterminata alta poveste,e greu sa-ti doresti ceva atat de tare,incat sa-ti fie frica sa obtii acel ceva si e greu sa uiti atunci cand n-ai pierdut dorinta de a incerca din nou.
Unele lucruri nu tin de noi,si desi suna a cliseu,mie mi-a trebuit multa vreme sa inteleg vorba asta;indraznesc chiar sa o schimb putin:majoritatea lucrurilor nu tin de noi,de puterea noastra de decizie,de autocontrol si tot ce are legatura cu rationamentul logic intr-un fel sau altul.E greu de explicat,in mare parte pentru ca mie mi-a fost si mai greu sa inteleg.E ciudat,dar multi si-ar dori sa-si infraneze trairile cele mai firesti,facand din ele probleme,argumentandu-le,inclusiv eu.
Nu-mi dau seama cum si cand,dar am senzatia ca am trait o mie de ani din care imi amintesc doar 5 minute.Imi doresc sa fie altfel cateodata,dar ma incurc in visare si uit de ce-am fost.
Imi aduc aminte doar ce as vrea sa fiu,unde,si cu cine..