miercuri, 4 noiembrie 2009

Se-ntampla iar,a nu stiu cata seara,a nu stiu cata oara..
Oare mai am puterea sa uit iar?Sa ma potolesc iar,gandindu-ma ca n-are rost sa-mi fac nervi?
Ma simt ca o mama dezamagita de odrasla,care deja le-a-ncercat pe toate si nicio cale nu mai pare sa o duca la inima copilului ei..
Am ramas fara intrebari,mi-e frica sa ma gandesc la asa ceva,pentru ca mi-e frica de raspuns..Il stiu deja,si devine mai dureros de fiecare data cand il aud sau mi-l repet in minte.
Nu mai am curaj sa mai inventez scuze..nici pentru mine,nici pentru tine,cu atat mai putin pentru noi.
Ma apasa o durere in piept si un gol in stomac atunci cand gandul imi fuge catre imaginea ta.As vrea sa nu fie asa,dar nu ma pot abtine.Daca n-ar fi asa,mi-ar fi mai usor sa plec.
Nu mai am vorbe de ocara pentru tine,tacerea e prietena mea cea mai buna atunci cand imi vine sa urlu de nervi,durere sau pur si simplu imi vine sa urlu.M-ai facut sa-mi pierd pana si enuziasmul de a ma certa.De a riposta la felul cum ma calci in picioare.
In fiecare zi ma simt mai singura ca inainte,si dragostea care ar putea sa ma incalzeasca s-a transformat in speranta ca intr-o zi am sa pot privi inapoi fara sa-mi doresc sa ma intorc in timp.Fara sa fii tu in fata mea.
Nu mai am pudoarea sa ma gandesc ca intr-o zi ai sa te schimbi,macar putin,de dragul meu.Nu mai vreau sa ma cert cu tine,ma doare cand vad ca pana si cand esti vinovat pana la gat ai tupeul sa ma pui la pamant,sau macar sa incerci.
Esti atat de egoist,si ma doare atat de tare ca pe cat esti tu de indiferent ,pe atat de mult eu te iubesc.
Cat sa mai iert,si pana cand?
De la o vreme,nici macar nu-ti mai ceri scuze,parca vrei inadins sa ma ranesti.A trecut atata timp de cand te-am auzit spunand ca vrei neaparat sa ma vezi,ca ti-e dor de mine,ca nu vrei sa stai atata timp fara mine,desi noi nu ne-am vazut de-o zi..
Intr-o zi am sa pun capat atator lupte care ma fac inca sa ne mai dau o sansa,si am sa ma obisnuiesc cu gandul ca nu e vina mea pentru ca nu m-ai iubit destul incat sa simt si eu asta.Poate chiar o sa mearga.
Mi-e rusine de ce-am ajuns de la o vreme incoace.Mi-e rusine ca pot sa iubesc atat de chior;mi-e rusine ca nu mai am nimic sa-ti mai cer,in timp ce eu inca mai am sa-ti ofer cate putin din mine..
Mereu ma intreb "de ce eu?","de ce noi?",dar abia acum imi dau seama ca ar trebui sa intreb "de ce tu?"..

Un comentariu:

SirShinda spunea...

Nu inteleg cum dupa atatea randuri de suferinta sustii ca il iubesti. Ce iubesti la el?? Aici aparea eterna problema : iubesti persoana pe care o vezi in mintea ta si nu pe cea reala. Sau cine stie stie poate so fi schimbat omu. Oricum concluzia este una: orice om care sufera si permite suferintei sa continue inseamna ca merita.